VIDEO – Maimuța care hoinărea prin Sectorul 5 din București a fost prinsă

1244

Maimuța căutată de jandarmi în Capitală a fost capturată, miercuri seară, după câteva ore de la anunțul la 112 privind prezența animalului în Sectorul 5. Maimuța a fost găsită tot în zonă, în podul unei case.

Am capturat-o, o acțiune foarte dificilă, poate cea mai dificilă de până acum, din mai multe puncte de vedere, având în vedere că sunt multe case în jur, multe locuri în care se cațără, (este, n.r.)pericol public de a nu lovi pe cineva din greșeală și ea să nu atace pe cineva din greșeală. Am reușit să o nimerim de două ori. Prima oară am lovit-o în os, de aceea nu și-a făcut efectul (tranchilizantul, n.r.), am alergat-o foarte mult. Va trebui să mergem la clinică, la centrul nostru de salvare și reabilitare a animalelor sălbatice, unde vom scoate acul din os și o vom trezi”, a declarat Ovidiu Roșu, medic veterinar care a capturat maimuța.

Citește și: Cum arată spaţiile de joacă din sectorul 5 după „marea reabilitare”

Veterinarul a capturat animalul cu ajutorul echipelor Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA). Potrivit sursei citate, ulterior se va decide soarta maimuței, în funcție de recomandările reprezentanților Gărzii de Mediu – în carantină, apoi poate la grădina zoologică sau în Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice.

Jandarmii Capitalei au fost înștiințați de către o femeie, în urma unui apel la 112, despre prezența unei maimuțe într-o curte din Sectorul 5 al Capitalei, la fața locului fiind trimiși un medic veterinar cu pușcă cu tranchilizant, însă autoritățile nu au reușit capturarea animalului, transmite Mediafax.

În momentul în care am fost sesizați la 112, maimuța despre care am fost înștiințați că ar exista într-o curte din Sectorul 5 al Capitalei nu se mai afla. Sesizarea a venit în jurul orei 12.00 de la proprietara acelei curți. După ce au ajuns la fața locului, echipajul de jandarmi s-a retras“, a transmis Biroul de Presă al Jandarmeriei București.

Și Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) a fost sesizată de Poliția Locală Sector 5 despre prezența maimuței.

Am trimis în acel loc un echipaj împreună cu un medic veterinar care deținea o pușcă cu tranchilizant. Nu s-a reușit capturarea. Poliția Locală Sector 5 ne-a sesizat despre trei maimuțe care au fost pierdute. Două au fost capturate de proprietar, cealaltă bănuim că este încă în libertate”, a spus Cătălina Trănescu, director de comunicare ASPA.

Primarul General, Gabriela Firea, a glumit, miercuri, pe marginea acestui subiect, spunând că speră ca maimuța care circulă liberă prin București să nu fie într-un lan de ambrozie.

Sper să nu fie într-un lan de ambrozie, să nu-i curgă ochii”, a spus Firea, în momentul în care presa a cerut solicitări despre acest caz.

Declarația a fost făcută chiar în timpul unui comandament organizat, miercuri, la PMB, pentru eradicarea ambroziei.