Scurt istoric al „înierbării”: Administraţia Locală a Sectorului 5, din Bucureşti, a organizat o licitaţie publică, în vara acestui an, şi a decis să plătească peste 40 de euro pentru fiecare metru pătrat de iarbă pusă între şinele de tramvai, în condiţiile în care firma ce a produs aceste rulouri de gazon le-a vândut cu 2,5 euro metru pătrat.
Consiliul Local al Sectorului 5 a alocat aproape 10 milioane de lei, în luna aprilie, pentru a cumpăra gazon şi a-l planta între şinele de tramvai din sector.
Licitaţia s-a încheiat în august şi a fost câştigată de asocierea formată din SC Ro-Verde Landscaping SRL & SC Cris Garden SRL & SC Geca Impex PM SRL & SC World Garden Grup SRL şi SC Rulouri de Gazon SRL. Preţul total: 7,9 milioane de lei, la care se adaugă un TVA de 19%! Ceea ce înseamnă că Primăria Sectorului 5 plăteşte, din banii cetăţenilor, peste 9,4 milioane de lei pentru a „înierba” 48.993 de metri pătraţi de terasament. Adică 41 de euro pentru fiecare metru pătrat de gazon. De 16 ori mai mult!
Contactați, reprezentaţii „Rulouri de Gazon” pentru a încerca să afle de ce costul unui kiometru de „înierbare” este de două ori mai mare decât cel al unui kilometru de asfaltare. Aceasta a confirmat că a vândut gazonul cu 2,5 euro pe metru pătrat către compania Ro-Verde Landscaping, liderul asocierii care a câştigat licitaţia cu Primăria Sectorului 5.
Mai jos redăm dialogul telefonic purtat cu Ioana Petrache, cea care s-a prezentat a fi marketing manager şi PR al companiei:
Care este rolul companiei dumneavoastră în această asociere?
Noi suntem producătorii rulourilor de gazon. Există tronsoane pe care, dacă nu fac faţă, noi putem să montăm (n.r. – gazonul), conform contractului de asociere. Eu am un preţ pentru gazonul pe care îl produc şi îl distribui. Sunt exact preţurile de pe site-ul rulouridegazon.ro, nu e vreo schimbare. Eu nu schimb preţurile. Uitaţi-vă pe site. Avem două categorii de preţuri, pentru peisagişti şi pentru clienţii finali.
Şi le-aţi vândut la preţ de peisagişti?
Da, pentru că liderul de asociere este unul dintre cei mai mari peisagişti din ţară. Practic, eu îi vând lui, pentru că el mă plăteşte.
Adică Ro-Verde Landscaping?
Liderul este Ro-Verde.
Le-aţi vândut gazon din categoria Sport, cel la 2,5 euro pe metru pătrat, fără TVA?
Da! Ăsta este sport. Atenţie, la gazon este 9% TVA.
Ok, deci 12,8 lei, cu TVA inclus?
Dar vă rog să nu puneţi preţul acesta, că o să zică lumea, uite, gazonul costă 2,5 euro. Atât costă dacă îl cumpără Ro-Verde. Ăsta e preţul cu care îl vând strict lui Ro-Verde şi altor peisagişti. Dacă aveţi nevoie de preţuri, puneţi 3,5 euro, plus TVA 9%. Asta înseamnă 18 lei pe metru. La care se adaugă costurile de serviciu.