O nouă oportunitate pentru copiii din mediile defavorizate din Sectorul 5. Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a inaugurat cel de-al doilea Centru Educațional CURAJ (primul luând ființă în octombrie 2019, la Școala Gimnazială nr.136), un program ambițios, ce are ca principal obiectiv reducerea abandonului şcolar şi creşterea ratei de participare a elevilor care trăiesc în zonele urbane marginalizate.
În cadrul proiectului lansat de Primăria Sectorului 5, în parteneriat cu Grupul de Acțiune Locală “Împreună dezvoltăm Sectorul 5”, peste 300 de persoane vulnerabile sunt sprijinite constant și concret: 250 de copii sunt ajutați la teme, primesc o masă caldă pe zi, desfășoară diverse activități cultural-educative, atât în timpul săptămânii, cât și în weekend (fotbal, limba engleză, dans, canto, ateliere de creație și cursuri de operare pe calculator și web design), sub coordonarea unui personal specializat, experimentat și numeros.
Părinții sunt, de asemenea, încurajați să participe și chiar să se împlice în acțiunile copiilor, care primesc un serviciu educațional complementar de calitate, prin acest program finanțat din fonduri publice din bugetul local al Sectorului 5.
Citește și: Daniel Florea, primarul PSD al Sectorului 5: S-a scos anatema de mizerie din Ferentari și Rahova
”Este un moment de foarte mare încântare pentru mine. Am reușit să arătăm că se poate cu adevărat să schimbăm viața oamenilor din comunitate prin acest al doilea Centru Curaj, pe care îl inaugurăm astăzi la Școala Nr. 147, urmând a se mai înființa alte 10 centre în acest an”, a declarat Primarul Sectorului 5.
Totodată, Daniel Florea a arătat că Primăria Sectorului 5 înființează în acest an centre educaționale de tip after school în cadrul a 10 unități de învățământ, care vor primi peste 2.500 de copii, iar în zona Ferentari au fost deja inaugurate o baie publică, o spălătorie socială și un centru de zi care găzduiește aproximativ 150 de copii.