Daniel Florea dezminte un fake news care a circulat despre Primăria Sectorului 5, în contextul epidemiei de coronavirus.
Daniel Florea, primarul Sectorului 5, a vorbit, într-un mesaj transmis live pe pagina sa de Facebook, despre măsurile pe care administraţia locală le-a luat pentru protejarea populaţiei şi pentru limitarea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus.
În acest context, edilul a transmis că la nivelul Primăriei Sector 5 nu există niciun caz de angajat infectat cu Covid-19.
Citește și: Punctul de vedere al REBU
“Avem grijă de sănătatea locuitorilor Sectorului 5. Am avut şi la primărie, ca peste tot în societatea românească, încercări de a se induce panica. Am avut tot felul de fake news-uri, de încercări de a spune oamenilor ‚vai, sunteţi sigur bolnavi’.
Am făcut o solicitare către societatea care face medicina muncii aici, pentru că foarte mulţi dintre salariaţi erau speriaţi şi veniseră cu recomandări de la medicul de familie să se testeze. Şi-au plătit testele şi pot să vă spun că în Primăria Sectorului 5 nu este niciun caz de îmbolnăvire cu coronavirus”, a declarat primarul Daniel Florea.