O autospecială a Poliției aflată în misiune s-a răsturnat joi dimineața după ce a fost lovită de două mașini, pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei. O polițistă a fost rănită, iar șoferii vinovați se vor alege cu dosare penale.
Accidentul a avut loc în sectorul 5, la intersecţia dintre Şoseaua Progresul şi Calea Rahovei, în timp ce autospeciala mergea la Penitenciarul Rahova pentru a lua mai mulți deținuți care urmau să fie audiați. Mașina Poliţiei avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase însă nu i-a fost acordată prioritate la trecerea prin intersecţie şi a intrat în coliziune cu alte două mașini.
”În jurul orei 09.20, conducătorul unei autospeciale de poliție, în vârstă de 51 de ani, care se deplasa pe Șos. Progresului, în momentul în care a ajuns la intersecția cu Str. Năsăud, având în funcțiune semnalele luminoase și acustice, a intrat in coliziune cu 2 autovehicule, în urma impactului autospeciala răsturnându-se pe o parte.
O polițistă în vârstă de 21 de ani, pasager, primește îngrijiri medicale, urmând a se stabili dacă va fi transportată la spital. Este restricționată banda 1 pe strada Năsăud. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.